Premierul Putin a explicat, în sfârşit, mai pe îndelete, cum ar trebui să arate noul construct al securităţii europene, pe care îl vrea în locul actualei arhitecturi de securitate şi cooperare a continentului, stabilită în timpul războiului rece, prin Actul Final de la Helsinki. O conferinţă internaţională privind dreptul internaţional, tinută la sfârşitul lui noiembrie la Sankt Petersburg, i-a prilejuit primului ministru rus o prezentare mai detaliată a propunerii Helsinki II., cum a fost ea numită, lansată de preşedintele Medvedev cu aproape o jumătate de an în urmă, adică la 5 iunie. Discursul i-a luat prin surprindere pe participanţii şi ziariştii prezenţi la conferinţă, dar precizări, din partea Moscovei, în legătură cu iniţiativa sa erau cu atât mai necesare cu cât, de fiecare dată când erau solicitaţi la o reacţie faţă de propunerea rusă, liderii occidentali evitau elegant răspunsul, declarând că, pentru a se putea pronunţa, au nevoie de mai multe detalii. Şi iată că au venit şi câteva detalii mai precise despre planul Rusiei. De fapt, este vorba, în principal, de trei principii care, în viziunea lui Putin, vor trebui să stea la baza trataului propus. Sunt principiile celor trei “nu”-uri după propria exprimare a lui Putin: 1. Statele nu trebuie să-şi asigure securitatea în detrimentul altora; 2. Uniunile şi coaliţiile militare nu trebuie să întreprindă acţiuni susceptibile să slăbească unitatea spaţiului comun de securitate; 3.Nu trebuie permis ca dezvoltarea şi extinderea alianţelor militare să aducă prejudicii altor pări ale Tratatului. Adresa celor trei restricţii este cât se poate de clară – Primul “Nu” se referă la demersurile SUA de instalare a elementelor unui scut spaţial antirachetă în Polonia şi Cehia. Al doilea “Nu” vizează, şi el, acest aspect, dar şi ajutorul militar furnizat de Occident Georgiei. Al treilea “Nu” are în vedere, în mod evident, extinderea NATO către est. Aşadar, după atâta aşteptare, nici o revelaţie: politica europeană a Rusiei rămâne aceeaşi, binecunocută, numai că acum este structurată prin grila unui (proiect de) tratat internaţional angajant, constrângător chiar. Amatorii de bombă de presă au rămas poate dezamăgiţi, după discursul lui Putin, dar liderii occidentali au cu ce-şi bate capul. Ce vor răspunde ei? Şi, mai înainte de toate, cum vor răspunde? Fiecare stat membru (sau nu al NATO) sau Alianţa, printr-o reacţie comună, unitară? Moscova se adresează în orice caz, prin propunerea sa statelor luate individual, nu grupurilor de state. Deci aşteaptă un asemenea tip de răspuns, chiar dacă, în Occident, abordarea prevalentă este că răspunsul oficial, cel puţin al membrilor NATO (şi ai UE?) trebuie fie unul comun şi solidar. O formulă care să evite această care să evite această posibilă dilemă se întrezăreşte, însă, după ce preşedintele Franţei, care este şi preşedintele în exerciţiu al UE, a anunţat că va organiza o reuniune, cu participarea tuturor statelor implicate (deci şi SUA, poate şi China sau/şi Japonia) pentru dezbaterea problematicii din propunerea rusă. Primele reacţii de presă la cei trei „nu” formulaţi de Putin sunt împărţite. Unii politologi, mai optimişti, ca Timofei Bordaccev, directorul Centrului de studii europene de la Înaltul Colegiu rus pentru economie apreciază că „principiile celor trei nu sunt împărtăşite de numeroşi oameni politici europeni”. Alţii, cum este Aleksei Makarkin, directorul Centrului de tehnologii politice de la Moscova, sunt mai rezervaţi în aprecieri. Makarkin susţine că Putin „propune concentrarea principiilor securităţii internaţionale în cadrulunui acord cu Occidentul, ceea ce acesta nu va accepta”. Şi el continuă, în aceeaşi notă pesimistă: „Ţările europene neagă că NATO reprezintă o ameninţare pentru Rusia. poziţiile Rusiei şi ale Occidentului sunt incompatibile, dar nimeni nu doreşte o confruntare deschisă. De aceea, semnarea unui nou tratat de securitate europeană va fi sufocată prin intermediul grupelor de lucru, comisiilor şi reglementărilor de tot felul”. Altfel spus, birocraţia diplomatică va îngropa planul rus ori va tărăgăna la nesfârşit finalizarea sa. Mult va depinde, în această privinţă, şi de viziunea echipei Obama asupra problematicii internaţionale, de viitoarea linie în politica externă americană. Deocamdată, preşedintele ales al SUA „reflectează” , după cum însuşi s-a exprimat, asupra câtorva probleme –„bombe cu ceas” pe care i le lasă moştenire Administraţia Bush. O nou partidă Rusia-Occident se pregăteşte, în orice caz. Dar una cam ciudată. În terenul Rusiei, la dublu cu putin-Medvedev, un tandem care se vede că funcţionează (ideea lui Helsinki II a fost anunţată mai întâi de Putin ca preşedinte, reluată de succesorul său la Kremlin, Medevdev ca propunere concret formulată şi din nou expusă detaliat de, acum, premierul Putin). În terenul celălalt, jocul este văzut mai degrabă ca un fel de rugby, inclusiv cu faimoasa „grămadă deschisă”. Un joc, după cum se vede, asimetric, aşa cum sunt, de altfel, mlte din componentele relaţiilor ruso-occidentale. Cât priveşte cei ttei „nu” lansaţi de Putin, este de amintit că redutabilul ministru de Externe al lui Stalin, Molotov, era văzut în Occident ca”Domnul Nu, din cauza inflexibilităţii sale proverbiale în negocieri. „Domni Nu” au mai fost şi alţi şefi ai diplomaţiei sovietice-Vîşinski, Gromîko. Putin spune şi el Nu, da în accepţia sa, şi în situaţia dată, negaţia capătă semnul plus. (01.12)
* * * |